China, a doua cea mai mare economie a lumii și câștigătoare a 40 de medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, nu a reușit să se califice la Cupa Mondială din 2026, găzduită de Statele Unite, Canada și Mexic. În ciuda investițiilor de miliarde de dolari în fotbal, naționala chineză ocupă locul 91 în clasamentul FIFA și nu are niciun jucător legitimat într-un campionat de top al Europei. Singura participare la un turneu final mondial rămâne cea din 2002, când China a pierdut toate cele trei meciuri, fără să înscrie vreun gol.
Președintele Xi Jinping, cunoscut ca un pasionat al fotbalului, a declarat încă din 2011, pe când era vicepreședinte, că își dorește ca țara sa să câștige Cupa Mondială, iar pentru asta trebuie pus la punct un plan național. În aprilie 2025, în timpul unei vizite la o companie producătoare de roboți umanoizi, Xi a glumit: «Nu putem folosi roboți și în echipa noastră de fotbal?». Însă interesul liderului de la Beijing nu s-a tradus în rezultate pe teren.
Jurnalistul chinez Zhang Feng explică faptul că fotbalul reflectă problemele politice și sociale din China. «Nu e o societate liberă. Nu are acea stare de spirit și de încredere în care poți să pasezi mingea către coechipieri fără să-ți faci probleme», a declarat Zhang. El adaugă că fotbalul are propriul limbaj, «cu o gramatică proprie», pe care țara sa nu-l poate vorbi. Mai mult, spune Zhang, «în China, cu cât liderul insistă mai mult pentru dezvoltarea fotbalului, cu atât creează o mai mare tensiune în societate. Birocrații primesc mai multă putere și devin și mai corupți».
Corupția a afectat grav fotbalul chinez. Li Tie, fost selecționer timp de doi ani, a fost condamnat în 2024 la 20 de ani de închisoare pentru meciuri aranjate și luare de mită. Și alți oficiali din Federația Chineză de Fotbal au fost acuzați de fapte similare. Problemele s-au extins și în prima ligă, unde cluburile au fost implicate în scandaluri de corupție și meciuri trucate.
Investițiile uriașe din fotbalul chinez au venit, în mare parte, de la companii de stat și dezvoltatori imobiliari. Brazilienii Oscar, Paulinho și Hulk se numără printre fotbaliștii de top aduși cu sume record. Guangzhou Evergrande, echipă antrenată de Marcello Lippi, a câștigat opt titluri de campioană, dar a ajuns în faliment. Gigantul imobiliar Evergrande a acumulat datorii de 300 de miliarde de dolari după criza din sector. Jurnalistul Zhang Feng susține că oamenii de afaceri au investit masiv în fotbal ca tribut pentru politicieni, iar analistul Mingda Qiu, de la Eurasia Group, explică: «Odată cu creșterea economiei, mulți dezvoltatori imobiliari au început să bage bani în cluburi de fotbal ca un mod eficient de a se afirma».
Pe lângă corupție, există și o problemă de structură. China a adoptat o strategie rigidă, care funcționează la sporturi individuale, dar nu se potrivește fotbalului, un joc ce implică adaptare, creativitate și libertatea de a lua decizii pe cont propriu. Rowan Simons, jurnalist englez care a trăit aproape 40 de ani în China, explică sistemul educațional: «Părinții îi lasă pe copii să facă sport, dar pe măsură ce cresc, părinții insistă ca aceștia să se concentreze pe studii. Sportul este aproape eliminat din programul lor». Sportul de masă nu este încurajat, iar China preferă să investească în discipline cu șanse mari de medalii olimpice, precum înotul, tenisul de masă sau halterele.
Falimentele cluburilor au descurajat și mai mult părinții să-și înscrie copiii la fotbal. Văzând instabilitatea din acest sport, mulți aleg să nu își mai asume riscul. Astfel, în ciuda resurselor financiare și a interesului declarat al conducerii, China rămâne un eșec în fotbalul mondial, iar visul unei echipe competitive la Cupa Mondială pare tot mai îndepărtat.
2