Dragoș Nedelcu a fost prezentat oficial la Minaur Baia Mare, acolo unde va evolua în noul sezon competițional. Mijlocașul de 29 de ani, fost jucător al FCSB, ajunge astfel în Liga 3, după ce în stagiunea precedentă a evoluat la Steaua, în Liga 2. Echipa maramureșeană a anunțat transferul printr-un comunicat oficial, în care îl descrie pe Nedelcu drept un jucător cu experiență la cel mai înalt nivel al fotbalului românesc.

Nedelcu a fost considerat, la un moment dat, unul dintre marile talente ale generației sale. A crescut la academia lui Gică Hagi și s-a impus rapid la Viitorul, iar evoluțiile sale au atras atenția celor de la FCSB. Gigi Becali a făcut un efort financiar important pentru a-l aduce la București în 2017, plătind 1,5 milioane de euro și acceptând ca Viitorul să păstreze 20% dintr-un viitor transfer. Patronul roș-albaștrilor avea așteptări uriașe de la mijlocaș, pe care îl vedea drept o sursă de venituri importante.

Becali îl numea „dirijorul Viitorului” și spunea că are „eleganță în joc”. Finanțatorul FCSB a încercat să-l transforme pe Nedelcu din mijlocaș defensiv în fundaș central și declara că acesta poate ajunge chiar mai bun decât Gerard Pique, care evolua la Barcelona în acea perioadă. Clauza de reziliere stabilită pentru fotbalist era de 50 de milioane de euro, iar Becali anunța public: „Vreau să-l fac pe Nedelcu de 50 de milioane de euro”.

Din păcate pentru Nedelcu, așteptările s-au dovedit mult prea mari. A fost folosit atât la mijloc, cât și în centrul apărării, iar accidentările i-au afectat serios cariera. Aventura sa la FCSB s-a încheiat fără transferul spectaculos anticipat de Becali. În 2021, Nedelcu a ajuns sub formă de împrumut la Fortuna Dusseldorf, în liga a doua germană, dar nici acolo nu a reușit să se impună. S-a întors apoi la Farul Constanța, unde și-a trecut în palmares un titlu de campion al României.

Acum, Dragoș Nedelcu va evolua în Liga 3, la Minaur Baia Mare. Clubul maramureșean l-a prezentat oficial, subliniind că noul jucător este cunoscut pentru inteligența sa tactică, forța în dueluri și capacitatea de a oferi echilibru echipei. De-a lungul carierei, Nedelcu a evoluat pentru formații importante din fotbalul românesc, precum FC Viitorul Constanța, FCSB, Fortuna Dusseldorf, Farul Constanța și Steaua București.

„Bun venit, Dragoș Nedelcu! CS Minaur Baia Mare anunță cu bucurie transferul lui Dragoș Nedelcu, un jucător cu experiență la cel mai înalt nivel al fotbalului românesc, care se alătură echipei noastre pentru noul sezon competițional. În vârstă de 29 de ani, Dragoș Nedelcu evoluează pe postul de mijlocaș defensiv, fiind un fotbalist cunoscut pentru inteligența sa tactică, forța în dueluri și capacitatea de a oferi echilibru echipei. De-a lungul carierei, noul nostru jucător a evoluat pentru formații importante din fotbalul românesc, precum FC Viitorul Constanța, FCSB, Fortuna Dusseldorf, Farul Constanța, Steaua București. Dragoș Nedelcu vine la Minaur cu o experiență bogată acumulată atât în competițiile interne, cât și la nivel internațional, dar și cu dorința de a contribui la obiectivele echipei noastre. Îți dorim mult succes, sănătate și cât mai multe momente frumoase în tricoul galben-albastru!”, a transmis Minaur Baia Mare într-un comunicat oficial.

Autor

Tenis și alte sporturi

Alina Rusu — tenis și alte sporturi, Ritmul Jocului.