Lamine Yamal și Harry Kane sunt văzuți drept principalii favoriți la câștigarea Balonului de Aur din acest an, potrivit unei analize publicate de The Athletic. Cei doi fotbaliști, aflați la momente diferite ale carierei, sunt considerați rivalii direcți în cursa pentru cel mai râvnit trofeu individual din fotbalul mondial.
În vârstă de 19 ani, Lamine Yamal impresionează prin spectacolul individual oferit la FC Barcelona. Jurnaliștii de la The Athletic îl descriu ca pe un veritabil magician al driblingului, capabil să creeze superioritate numerică și să deschidă spații pentru coechipieri. Fostul mare fotbalist și antrenor Xavi Hernandez, în prezent selecționer al naționalei Olandei, a declarat pentru The Athletic că Yamal este practic imposibil de oprit într-o situație de unu la unu: «Când e 1 la 1 cu adversarul e practic imposibil de oprit. Cea mai mare îngrijorare a echipelor adverse când joacă împotriva lui Lamine este să nu îl lase în situații de 1 la 1.»
De cealaltă parte, Harry Kane, atacantul lui Bayern Munchen, rămâne un finisator letal. La 33 de ani, englezul are cifre remarcabile în fața porții, dar impresionează și prin contribuția sa la construcție, coborând frecvent în apropierea mijlocului terenului pentru a intra în posesia mingii și a distribui pase decisive. Kane domină în privința contribuțiilor la goluri, cu o medie de 1,5 secvențe de joc influențate direct și încheiate cu gol pe meci, cea mai mare rată din primele cinci campionate ale Europei în perioada analizată.
Un aspect important al cursei pentru Balonul de Aur din acest an este perioada luată în calcul de votanți: 3 august 2025 – 19 iulie 2026, adică sezonul competițional precedent. Această regulă îl dezavantajează în principiu pe Lamine Yamal, care are un start de sezon excelent în stagiunea curentă, atât individual, cât și cu FC Barcelona. În schimb, Harry Kane pare să aibă un mic avantaj, deoarece performanțele sale din intervalul analizat sunt deja confirmate.
Pe lângă cei doi, în lupta pentru trofeu se mai află și alți fotbaliști de top, precum Kylian Mbappe (27 de ani), Raphinha (29 de ani) și, într-o anumită măsură, Lionel Messi (39 de ani). Argentinianul, care tocmai s-a retras de la naționala Argentinei, ar ajunge la nouă distincții dacă ar câștiga din nou.
Gala Balonului de Aur din acest an va avea loc pe 26 octombrie, pentru prima dată în istorie în afara Franței. Evenimentul se va desfășura la Londra, un omagiu adus primului câștigător al trofeului, englezul Stanley Matthews, în ediția aniversară cu numărul 70. Tradițional, ceremonia era organizată la Paris de France Football.
Voturile pentru desemnarea câștigătorului sunt acordate de jurnaliști din întreaga lume. Reprezentantul României este Emanuel Roșu, jurnalist FANATIK. Rezultatul final va fi anunțat în cadrul galei de la Londra, acasă la Harry Kane, ceea ce adaugă un plus de interes competiției.
2