Transferul lui Andrei Rațiu la Fulham, care părea aproape de finalizare, s-a complicat serios în ultima zi de mercato. Clubul de pe „Craven Cottage” a făcut progrese importante pentru alte două mutări, în timp ce negocierile pentru internaționalul român au intrat în impas, potrivit informațiilor publicate de ESPN.

Fundașul dreapta al lui Rayo Vallecano este dorit de Fulham, însă englezii nu au reușit deocamdată să ajungă la un acord definitiv cu gruparea spaniolă. Londonezii sunt foarte aproape să îi aducă pe Manuel Ángel, de la Real Madrid, și pe Hugo Larsson, de la Eintracht Frankfurt, în timp ce mutarea lui Rațiu este în acest moment sub semnul întrebării.

Hugo Larsson este aproape de Fulham după ce clubul ar fi ajuns la un acord cu Eintracht Frankfurt pentru aproximativ 22 de milioane de lire sterline. Mijlocașul suedez are 22 de ani și 12 selecții în echipa națională. În paralel, Fulham a avansat și pentru Manuel Ángel, mijlocașul de 22 de ani crescut de Real Madrid, care s-ar reîntâlni la Londra cu Alvaro Arbeloa, antrenorul alături de care a lucrat la clubul madrilen.

Situația este mult mai complicată în cazul internaționalului român. Fulham a înaintat o ofertă în valoare de aproximativ 25 de milioane de euro, însă Rayo Vallecano nu este dispusă să își piardă atât de ușor unul dintre cei mai importanți jucători. Problema principală o reprezintă modalitatea de plată: Rayo solicită ca suma de 25 de milioane de euro, echivalentă clauzei de reziliere a lui Rațiu, să fie achitată integral, în timp ce Fulham încearcă să negocieze plata în mai multe tranșe.

Presa din Spania a scris că Rayo nu a răspuns ofertei venite din Premier League, iar Andrei Rațiu ar fi nemulțumit de atitudinea conducerii clubului, deoarece își dorește să facă pasul în fotbalul englez. Standard Sport susține că fundașul român este dornic să ajungă la Fulham, însă conducerea lui Rayo este reticentă să îi permită plecarea cu numai câteva ore înaintea închiderii perioadei de transferuri.

Potrivit jurnalistului italian Matteo Moretto, specializat în transferuri, Fulham încearcă să îl transfere pe Sacha Boey, de la Bayern Munchen, ca alternativă pentru postul de fundaș dreapta. Aceasta nu este prima dată când Rațiu ratează un transfer important în ultimul moment, după ce și în ferestrele de transferuri precedente mutarea sa a stat să pice în ultima clipă.

Autor

Fotbal intern

Cristian Baciu — fotbal intern, Ritmul Jocului.