CFR Cluj a reușit o mutare importantă pe piața transferurilor, chiar în ultimele minute ale ferestrei de mercato din România. Mijlocașul Cristian Perea, fotbalist crescut timp de nouă ani în academia celor de la Real Madrid, a semnat cu formația din Gruia la ora 23:57, cu doar trei minute înainte de închiderea perioadei de transferuri. Mutarea a fost intermediată de Marian Copilu.
Internaționalul spaniol de juniori, în vârstă de 21 de ani, a fost prezentat oficial de clubul ardelean. „Cluburile CFR 1907 Cluj și Real Madrid au ajuns la un acord pentru transferul jucătorului Cristian Perea la formația noastră! Mijlocaș polivalent, în vârstă de 21 de ani, Cristian este un produs al celebrei academii a celor de la Real Madrid”, se arată în comunicatul publicat de CFR Cluj. Perea a evoluat pentru grupele de juniori ale clubului madrilen, unde a purtat și banderola de căpitan, bifând prezențe în campionatele interne și în UEFA Youth League.
În sezonul precedent, Perea a făcut pasul către Real Madrid Castilla, echipa secundă a clubului, pentru care a strâns 32 de partide. De-a lungul perioadei petrecute la madrileni, mijlocașul a avut ocazia să se antreneze cu prima echipă, alături de unele dintre cele mai mari nume din fotbalul mondial. Real Madrid nu renunță complet la fotbalist, cele două cluburi urmând să împartă în mod egal procentele dintr-un eventual transfer viitor: CFR Cluj va primi 50%, iar Real Madrid va păstra celelalte 50%. Astfel, dacă Perea se va remarca în SuperLiga și va primi oferte, ardelenii vor încasa doar jumătate din sumă.
Cristian David Perea Cajiao s-a născut pe 17 august 2005, la Lleida, în Spania, și are și cetățenie columbiană. Joacă în principal ca mijlocaș defensiv, dar poate fi folosit și în centrul apărării sau ca mijlocaș central. După primii pași la Almeria și șapte ani la UDC Pavia, Real Madrid l-a remarcat în 2017 și l-a adus în „La Fabrica”, celebra academie a clubului. Avea doar 12 ani când a îmbrăcat pentru prima dată tricoul Realului, iar de atunci a trecut pe la echipele Infantil B, Infantil A, Cadete B, Cadete A, Juvenil C, Juvenil B și Juvenil A.
Perea a împărțit vestiarul la juniorii lui Real Madrid cu Gonzalo Garcia, unul dintre fotbaliștii care au reușit să facă pasul până la prima echipă a „galacticilor”. Cei doi au evoluat împreună la Juvenil A și în UEFA Youth League, iar Perea i-a oferit chiar o pasă decisivă atacantului într-un meci cu Napoli. Noul jucător al CFR-ului vine în Gruia și cu un palmares internațional solid: în 2024, a făcut parte din reprezentativa iberică ce a cucerit Campionatul European U19, fiind titular în finala câștigată de Spania în fața Franței.
Ulterior, mijlocașul a făcut pasul la naționala U20 a Spaniei și a fost inclus în lotul pentru Campionatul Mondial U20 din 2025, desfășurat în Chile. A fost titular în partida cu Maroc și a mai intrat pe teren împotriva Columbiei. Antrenorul Marius Șumudică a catalogat campania de achiziții a CFR-ului, încheiată cu aducerea lui Perea, drept una „de Netflix”, mai ales că oficialii din Gruia au înregistrat zece transferuri după ce UEFA a ridicat interdicția, într-un context financiar complicat pentru club.