Cetatea Suceava a obținut o victorie importantă în lupta pentru play-off-ul Ligii 2, impunându-se cu 2-0 în deplasare la ACSM Reșița, ocupanta locului 3, într-un meci din etapa a 10-a a sezonului regular. Moldovenii au rezolvat partida încă din prima repriză, când Stephane Ferhaoui (24) și Lorand Fulop (36) au marcat pentru un avantaj liniștitor.
Echipa antrenată de Petre Grigoraș a controlat total prima parte a jocului de la Reșița și și-a asigurat un succes facil încă din prima repriză. După ce Fulop a lovit bara în minutul 16, Ferhaoui a deschis scorul cu un șut cu latul din centrul careului, la pasa venită din stânga de la Vlad Ilie. Reșițenii au reacționat târziu, prin două lovituri de cap ale lui Visic, iar Fulop a dublat avantajul oaspeților cu o lovitură liberă de la 17 metri.
În repriza a doua, Cetatea Suceava nu a mai forțat, așteptând adversarul în propria jumătate, iar gazdele, deși au avut posesia, nu au reușit să pună în pericol real poarta lui Micu. Ambele echipe au încheiat meciul în inferioritate numerică: Ruben Sumanariu (67), la oaspeți, și Sulaimon Lawal (85), la gazde, au fost eliminați pentru cumul de cartonașe galbene. Portarul Micu a intervenit de fiecare dată la șuturile lui Lawal (63) și Bărbuț (77).
La final, antrenorul Petre Grigoraș a explicat că echipa sa a făcut un pressing agresiv și avansat, ceea ce i-a permis să controleze jocul. «Un meci aproape perfect. O primă repriză extraordinară, am pus o presiune foarte mare, nu i-am lăsat să joace. Ne-a reușit tura asta și chiar dacă în repriza a doua am rămas în inferioritate numerică, ne-am descurcat bine. Una peste alta, o victorie absolut meritată», a declarat Grigoraș.
Prin acest succes, Cetatea Suceava ajunge la al șaselea meci consecutiv fără înfrângere și urcă pe locul 7 în clasamentul Ligii 2, cu 18 puncte, la egalitate cu Chindia Târgoviște (locul 5, un joc mai puțin) și Concordia Chiajna (locul 6). Partida de la Reșița este a treia consecutivă în deplasare în care moldovenii marchează două goluri, după cele cu Steaua și FC Bacău.
De cealaltă parte, ACSM Reșița lui Dorinel Munteanu coboară o poziție, până pe locul 4, la doar câteva zile după ce învinsese liderul CSM Slatina. Reșițenii au pierdut două meciuri acasă în acest sezon, ambele în fața unor echipe din Moldova: FC Bacău (0-1) și Cetatea Suceava (0-2).
În etapa viitoare, a 11-a, Cetatea Suceava va primi vizita liderului CSM Slatina, sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11:00, pe stadionul Areni. ACSM Reșița va deschide runda joi, 22 octombrie, de la ora 16:00, în deplasare la FC Bihor Oradea.
2