Lincoln City, formația la care evoluează fundașul român Andrei Coubiș, va întâlni pe Bournemouth în 16-imile Cupei Ligii Angliei. Partida se va disputa pe terenul grupării din Premier League, care sezonul trecut a terminat pe locul 6 și va evolua în actuala stagiune în Europa League. Tragerea la sorți a fost efectuată miercuri seară, iar cel mai atractiv meci al rundei este Liverpool – Tottenham.
Coubiș, în vârstă de 22 de ani, a fost integralist în victoria clară obținută de Lincoln City în turul 2 al competiției, scor 4-1 pe terenul celor de la Blackpool. Deși a evoluat în deplasare, Lincoln a pornit cu prima șansă, diferența dintre cele două echipe fiind de un eșalon: formația românului a promovat în această vară în Championship, în timp ce adversarii au terminat pe locul 13 în League One.
Lincoln a deschis scorul în minutul 36 prin Olaofe, dar gazdele au egalat înainte de pauză după reușita lui Clarkson. În partea secundă, Blackpool a rămas în inferioritate numerică după eliminarea lui Ashworth, iar oaspeții au punctat de două ori în două minute, prin Bayliss și Street. Scorul final a fost stabilit în minutul 77, de Elder.
Coubiș a avut o evoluție solidă în defensivă, cu 5 respingeri, 2 intercepții și 2 recuperări, nefiind driblat niciodată de adversari. Acesta a câștigat ambele dueluri aeriene în care a fost implicat și a avut un procentaj al paselor corecte de 96% (77 din 80). S-a descurcat excelent și la capitolul pase lungi, toate cele 9 încercări ale sale ajungând la destinație. Pentru această evoluție, el a primit nota 7,3 pe site-urile de livescore, fiind printre cei mai buni jucători ai echipei sale.
Programul complet al 16-imilor include partidele: Crystal Palace – Middlesbrough, Manchester United – Brighton, Manchester City – Norwich City, Sunderland – Hull City, Ipswich Town – Arsenal, Coventry City – Aston Villa, Bournemouth – Lincoln City, Liverpool – Tottenham, Chelsea sau Luton Town – Leeds United, Millwall – Newcastle United, Fleetwood Town – Sheffield United, Everton – Wolves, Leyton Orient – Bradford City, Reading – Brentford, Peterborough United – Barnsley și West Ham United – Fulham sau AFC Wimbledon. Ultimele două partide din turul 2 urmează să aibă loc joi.
În campionat, Lincoln City a debutat cu un eșec pe terenul lui Middlesbrough, 1-2, iar în a doua etapă a cedat pe propriul stadion contra celor de la Portsmouth, 1-3. Coubiș a intrat pe parcurs în ambele partide, iar în jocul contra lui Portsmouth a comis o mare eroare. Președintele Universității Cluj, Radu Constantea, a dezvăluit la emisiunea FANATIK SUPERLIGA ce sumă au încasat „șepcile roșii” în schimbul fundașului.