Universitatea Craiova a transmis un mesaj public dur către propriii suporteri, după ce Ștefan Baiaram a fost din nou fluierat și înjurat în tribune. Clubul din Bănie a publicat pe rețelele sociale o scrisoare în care le reamintește fanilor că mijlocașul de 23 de ani nu este primul jucător contestat pe „Ion Oblemenco” și că astfel de atitudini au avut consecințe negative asupra carierei unor fotbaliști importanți.
„Această scrisoare nu este despre Fane Baiaram. Este despre toți ceilalți pe care tu, cel din Tribuna a II-a sau din tribuna VIP, i-ai înjurat și i-ai fluierat de-a lungul timpului. Adu-ți aminte cum ani la rând l-ai fluierat și l-ai înjurat pe Bancu atunci când jocul nu-i mergea atât de bine. Adu-ți aminte cum luni întregi l-ai fluierat și l-ai înjurat pe Mitriță. Adu-ți aminte de câte ori l-ai fluierat și l-ai înjurat pe Andrei Ivan, până în momentul în care nu a mai putut să lupte și și-a pierdut încrederea în el”, se arată în mesajul clubului.
Conducerea oltenilor a făcut referire și la cazul lui David Matei, tânărul fundaș care a fost contestat în sezonul trecut, la doar 19 ani, înainte de a ajunge la echipa națională a României. „Astăzi te mândrești cu Nicușor Bancu. Dar atunci, când avea nevoie de tine, nu i-ai întins o mână de ajutor. Nu. L-ai fluierat și i-ai făcut munca și mai grea”, au mai transmis oficialii clubului.
Universitatea Craiova a subliniat că Baiaram este al doilea marcator al echipei în cupele europene, după Sorin Cârțu, și că îi mai trebuie doar trei goluri pentru a-l egala pe legendarul atacant. „Probabil că nu știai asta. Da, la doar 23 de ani, lui Ștefan Baiaram îi mai trebuie trei goluri pentru a-l egala pe marele Sorin Cârțu în Europa. Și poate că le-ar fi marcat deja dacă tu l-ai fi susținut atunci când i-a fost greu”, au adăugat oltenii, încheind cu un apel: „Știința Craiova este cea mai frumoasă poveste de iubire dintre oameni și fotbal. Nu o transformați într-o relație toxică”.
Conflictul a escaladat după meciul cu KuPS din Conference League, când Baiaram a avut o ieșire nervoasă și a lovit neintenționat un membru al staff-ului. De la începutul lunii august, evoluțiile sale au fost șterse, cu mai multe ocazii ratate, iar o parte dintre suporteri au început să-l conteste tot mai vocal. Înaintea partidei cu FC Voluntari, câștigată cu 3-1, clubul a simțit nevoia să intervină public.
Patronul Mihai Rotaru a comentat situația la FANATIK SUPERLIGA, declarând că nu există un „caz Baiaram”. „Eu sunt un pic supărat că main event-ul zilei de ieri trebuia să fie meciul U Craiova și calificarea sigură în Conference League. Din păcate, main event-ul a fost ieșirea lui Baiaram. Rapoartele spun că Baiaram a făcut un meci bun, dar l-a luat un pic publicul la ochi. Ei ar trebui să știe la ce să se aștepte. Mă refer la public, nu la peluză, care a fost mereu la cel mai înalt nivel. În Oltenia e greu să joci și e greu să duci în spate”, a spus omul de afaceri.
Și coechipierul Tudor Băluță a intervenit în apărarea lui Baiaram, după ce decarul a fost din nou înjurat la meciul cu FC Voluntari. Între timp, Universitatea Craiova se pregătește de meciul decisiv cu Ararat Armenia, programat joi seara, pentru calificarea în faza principală a Europa League. Oltenii au cerut amânarea partidei de campionat cu FC Voluntari, dar ilfovenii au refuzat, iar directorul Clubului Sportiv, Pavel Badea, le-a mulțumit ironic pentru decizie, avertizând că „vor avea probleme”.