Antrenorul Științei Poli Timișoara, Dan Alexa, va urmări din tribună partida din Cupa României cu Minerul Lupeni, programată miercuri, 28 octombrie 2026, de la ora 15:00, chiar în ziua în care împlinește 47 de ani. Tehnicianul este suspendat după cartonașul roșu primit inutil în victoria din campionat cu FC Bacău, de sâmbătă, și are de ispășit două etape: una în Cupă și una în campionat.

Dan Alexa a primit, luni, două etape de suspendare, una dintre ele fiind obișnuită, întrucât a fost eliminat direct în meciul cu FC Bacău. După partida câștigată cu moldovenii, scor 1-0, el anticipase că sancțiunea nu va fi atât de severă. „Două meciuri, cu Lupeni și Dumbrăvița. La ce am făcut, nu e de trei etape. La trei etape e dacă înjuri arbitrul, dacă ai o ieșire mai necontrolată. Dar a fost un gest. Am luat roșu pentru gest. De fapt, da. Nici a lui Artean n-a fost… A fost roșu, foarte ușor acordat”, a spus Alexa, cu referire la eliminarea lui Artean din etapa a 5-a a Ligii 2.

Din tribună, tehnicianul va urmări și partida de sâmbătă de la Dumbrăvița, din etapa a 12-a a Ligii 2. În schimb, în derby-ul bănățean cu ACSM Reșița, el va putea sta din nou pe bancă. Știința Poli, noul lider al Ligii 2, este clar favorita în ambele întâlniri.

În privința echipei de start, Alexa a precizat că nu mai intenționează să odihnească mulți jucători, așa cum a făcut înaintea jocului cu Rapid, după care echipa nu a mai avut rezultate bune în campionat. „La Lupeni vreau să jucăm cu marea majoritate a titularilor. Nu că avem noi obiectiv neapărat Cupa, pentru că s-a dovedit la echipa noastră că în momentul în care le-am dat pauză, și-au ieșit din ritm foarte repede. Chiar am avut discuții cu stafful, și mai bine joacă și vedem ce va fi! Corvinul și Rapidul, clar echipe peste noi. Dar nu se pune problema! Dacă câștigăm la Lupeni și jucăm meci decisiv cu Corvinul, normal că îl jucăm serios. Nu e un obiectiv principal, chiar deloc”, a explicat antrenorul.

Știința Poli a început grupa A a Cupei României cu o înfrângere, 0-2 la Sibiu, în fața Rapidului. UTA și Corvinul au câștigat în deplasare, cu 3-0 la Minerul Lupeni, respectiv cu 1-0 la FC Botoșani. Celelalte două partide din grupă sunt UTA – FC Botoșani, marți, de la ora 19:00, și Corvinul – Rapid, marți, de la ora 21:30.

Întrebat dacă nu-și menajează titularii pentru că în campionat urmează CSC Dumbrăvița, ultima clasată, Alexa a negat că meciul ar fi ușor. „Sub nicio formă n-am zis că la Dumbrăvița e un meci ușor. Tocmai pentru că e un meci complicat, pentru că știm foarte bine ambițiile locale și tot timpul e altă mobilizare. Am ajuns la concluzia, strict tehnic, că în momentul în care am menajat din jucători, jucătorii și-au ieșit din mână repede… Sigur, menajez doi-trei jucători. Nu se pune problema de asta, dar marea majoritate vor juca!”, a spus el. Partida din campionat cu CSC Dumbrăvița este programată sâmbătă, de la ora 11:00, în runda a 11-a a sezonului regular.

1Vizualizări

Autor

Transferuri și internațional

Mihai Oprea — transferuri și internațional, Ritmul Jocului.