Ștefan Dogaru, liderul naționalei de fotbal pentru amputați și jucător al echipei FCSB, are un obiectiv clar: participarea la Jocurile Paralimpice. «Sunt sigur că voi ajunge acolo», a declarat sportivul, care a devenit una dintre cele mai importante figuri ale fotbalului pentru amputați din România. Povestea sa a început în satul Bădești, comuna Pietroșani, județul Argeș, unde copil fiind juca fotbal în curtea școlii, la început fără cârje, deși are o malformație congenitală care face ca diferența dintre cele două membre inferioare să fie de aproximativ 30 de centimetri. De la 11 ani a început să folosească cârjele, pentru că le considera mult mai comode.

«Dacă ai fi mers pe terenul din curtea școlii și te-ai fi uitat la noi toți, dintre toți cei care eram acolo, nu m-ai fi ales pe mine ca ajungând fotbalist. Te gândeai la oricine altcineva. Și uite că s-a întâmplat», a povestit Ștefan. Tatăl său juca fotbal la nivel amator și îl lua la meciuri în fiecare duminică, ceea ce i-a alimentat pasiunea pentru sport. Ajuns la București, s-a lovit de reticența colegilor de joacă: «Nu vrem să jucăm cu tine, că te lovim». Prietenii săi le răspundeau că s-ar putea să fie mai bun decât ei, iar la finalul meciurilor aceiași colegi îl felicitau și îl invitau să revină. «Prima reacție e de reticență. Normal, când vezi un om în cârje, majoritar primul gând al unui om e de milă. Nu știu dacă e neapărat o greșeală, dar trebuie să privim dincolo de dizabilitatea unui om, că nu asta îl definește neapărat», a spus el.

Pe teren, Ștefan joacă în bandă, ca extremă, și impresionează prin viteză, dribling și execuții spectaculoase. Deși nu se poate folosi de unul dintre picioare, execuția sa preferată este foarfeca. «Mi-au trimis foarte mulți oameni postarea aia și mi-au zis: uite, tu faci asta în curtea școlii și băiatul ăsta câștigă premiul Pușcaș. Iar eu nu fusesem filmat de nimeni», a spus el despre golul din foarfecă înscris de Marcin Olesky, care a câștigat premiul Puskas. Colegii de echipă îl numesc «Messi al nostru», iar antrenorul și selecționerul Daniel Borugă îl consideră unul dintre cei mai buni jucători din lume: «Din punctul nostru de vedere, Ștefan e în primii 5 jucători din Europa și în primii 10 jucători din lume».

Pe 14 martie 2026, la baza sportivă FCSB, s-a jucat primul derby din istoria campionatului românesc de fotbal pentru amputați: FCSB – Dinamo, de două ori în aceeași zi. Scorurile au fost 4-0 și 5-0 pentru FCSB, iar toate cele cinci goluri din al doilea meci au fost marcate de Ștefan Dogaru. Sportivul rămâne modest și spune că performanțele individuale nu contează în fața succesului echipei: «Mă poate doar ambiționa, nu știu dacă e așa. Nu vreau să mă gândesc la performanțe individuale în fotbal, pentru că cea mai importantă este echipa. Când echipa câștigă, nu mai contează cine ce a făcut».

FCSB a fost primul club care a răspuns propunerii de a înființa o echipă de fotbal pentru amputați în România. «Au fost primii care au zis că da, vor să facă o echipă. Și nu doar au spus, au fost și implicați. Ne-au oferit teren de antrenament, echipament și suport pentru competiții», a explicat Ștefan. În prezent, în România există două echipe, FCSB și Dinamo, o echipă din Giurgiu este în recrutare, iar una din Timișoara este în formare. Dacă FCSB câștigă campionatul, în sezonul următor va juca în Champions League la fotbal pentru amputați. «E un pas enorm pentru noi», a spus Ștefan.

Fotbalul pentru amputați seamănă mult cu fotbalul clasic, dar are reguli adaptate. Se joacă șase jucători de câmp plus portar, reprize de câte 25 de minute, cu schimbări nelimitate, pe un teren de 60 pe 40 de metri. Jucătorii de câmp se deplasează sprijinindu-se pe cârje, iar hențul se acordă doar când cârja este în poziție nenaturală față de corp, nu la contactul accidental cu mingea. Portarii apără cu o singură mână, nu au voie să iasă din careu și nu pot lansa mingea peste jumătatea terenului din out de poartă. «La fotbal, cârjele se rup foarte ușor. Eu am fost de două ori în Polonia și am rupt două cârje. La impactul cu mingea, sunt din plastic în partea de sus», a mai povestit Ștefan Dogaru.

Autor

Fotbal intern

Cristian Baciu — fotbal intern, Ritmul Jocului.